luni, 16 august 2010

Viscri - DeutschWeißkirch, micul secret al Transilvaniei


Undeva, pe drumul dintre Brasov şi Sighişoara, in comuna Bunesti, ferit de lume, la vreo 9 km de drumul naţional, am aflat un loc in care cu siguranta nu ai cum sa ajungi din întâmplare, ci doar dacă porneşti întocmai acolo. Un sat obişnuit, înconjurat de dealuri domoale pline de fâneţe, cu oameni simpli, uitat de vreme pe aici prin mijlocul ţării.
În Viscri sunt şase-şapte pensiuni, toate în case vechi săseşti. Eu am stat la Viscri 44 şi a fost foarte, foarte bine.
Casă veche cu mobilier asemenea. Am dormit într-un, de acum celebru în zonă, pat suprapus cu sertare, cu saltea din lână de oaie, pe pernă din puf.
Lăzi de zestre, sobă de pământ, multe alte acareturi. Mirosea a casă veche şi podeaua scârţâia.
Masa de seară a avut o savoare aparte. Într-un fel de demisol, cald şi primitor (mi se aburiseră ochelarii), am uitat de frigul de afară şi am petrecut o seară plăcută şi liniştită.
De fapt era ceea ce căutam, asta mă îndemnase să ajung aici, despre asta citisem pe site-ul de prezentare.
"Casele noastre de oaspeţi sunt intenţionat realizate fără a respecta categoriile obişnuite de calitate. La noi veţi întreba fără folos de numărul de stele al unui loc de cazare. Au rămas ceea ce au fost şi până acum: case ţărăneşti. În schimb, la noi puteţi simţi exact ceea ce simţea locuitorul de odinioară atunci când îşi privea gospodăria dis de dimineaţă. De aceea şi toaletele din majoritatea caselor se află încă în grădină. În camere există mobilă care are adesea peste un secol „la activ“, şi, dacă aveţi noroc, veţi primi poate chiar un prosop ţesut de o femeie din Viscri, pe când anii începeau cu cifrele 18.."

                                                                   






Cetatea e la câţiva paşi şi i-am făcut pe singurul drum pietruit din localitate. Peste drum este una din casele prinţului Charles, cel îndrăgostit de acest loc.
Şi întradevăr, merită.


Harta Viscri      

click pe imagine pentru a mări


Un comentariu:

  1. Foarte frumos siteul...bravooo..insa am o mica observatie..incearca sa faci niste poze mai de ansamblu si sa eviti detaliile care nu scot in evidenta frumusetea locului! E bun si un detaliu dar nu mai multe!

    RăspundețiȘtergere